modernizare statala, …
… progres politic, prosperitate individuala si comunitara
continuare de la articolul “electorale, dar si de viata sanatoasa…”
Daca pe vremuri bateam de 2, 3, sau 4 ori la o usa (indiferent de rangul ei – nu exista om in lumea asta cu care sa nu am a dialoga legat de preocupari comune, deosebit de interesante si chiar deosebit de importante), sa ma asigur ca s-a primit mesajul transmis, astazi rareori admit sa mai bat de doua ori. Obiceiul asta de a face anticamera (atunci cand nu exista o cauza obiectiva) este deosebit de degradant deopotriva de catre cei la usa carora bati si de catre cei ce bat. La urma urmei sunt atat de multi oameni interesanti, de calitate, in lumea aceasta, in tara aceasta in special, incat mi-ar trebuii sute de ani sa-i cunosc pe toti. Si, asemeni mie, sper sa mai intalnesc persoane inocente in mare masura chiar si la varsta sau tocmai pentru ca au varsta maturitatii sau a intelepciunii.
Din pacate foarte multi semeni au ajuns nativ vanitosi, orgoliosi si altele asemenea, astfel incat nici nu realizeaza de boala de care sufera, de faptul ca au dizabilitati psiho intelectuale si comportamentale serioase. O parte din acestea pot fi rezolvate relativ rapid incepand cu exercitii simple de autoeducatie mentala, de tip yoghin, exercitii de autosugestionare pozitiva care sa redea increderea in tandemul individ-societate (incepand cu increderea in ei) dar fara sa le inoculeze iluzii, inlocuind in mintea lor unele minciuni cu altele. Intelegand corect deficientele ce le avem si stiind ca vindecarea si adevarata putere este construita in noi putem sa depasim orice criza sociala sau de sanatate. Altfel de crize exista doar in minti depreciate sau in intentii criminale (exceptam calamitatile naturale). Se poate dovedi stiintific.
Desigur conteaza foarte mult cum definim conceptele – cel de “criza” fiind deosebit de important. Am mai scris ca limba a ramas in urma. La fel filozofia si prin urmare stiinta. Este inadmisibil ca la inceput de mileniul III sa nu avem o paradigma unanim acceptata, precum teoremele matematice, pentru activitatea de definire a partilor de realitate referite cu cuvintele din lexic. De asemenea este nevoie de standardizarea acestuia si curatarea de elemente nocive cum ar fi sinonimia exagerata (care a zapacit logica). Practica urmare careia limba a fost lasata mai mult decat a fost cazul sa evolueze asa zis liber, dar de fapt nesupravegheat si “anarhic”, este o alta cauza pentru care am ajuns in situatia culturala actuala.
Mizez in continuare pe rolul pe care tinerii, incepand chiar cu adolescentii, sa inteleaga la timp si corect realitatile prezentului, bazandu-si cunoasterea pe o istorie (sociala, profesionala, culturala, politica) ce trebuie repusa in drepturi – descoperind sau scotand la lumina cu adevarat care a fost aceasta!!!???. Doar asa putem sa construim corect si responsabil viitorul.
Revenind la paragraful 2, am incetat de ceva vreme sa ma mai intereseze organizatiile si, asa cum s-a vazut, m-am orientat puternic catre oameni si noi cunostinte . Asta este singura mea prioritate majora, urmand binenteles, dar la mare distanta, toate celelalte. Chiar si in domeniul inventiilor am luat decizii semnificative, dupa ultima realizare cu InventSis3000 de acum doua saptamani (InventSis a ajuns un mod de viata pentru mine de mult timp desi mari realizari s-au consolidat de curand) cand in nici 30 de minute initial si apoi in inca doua sesiuni scurte am consolidat probabil cel mai modern – chiar revolutionar daca este sa ma exprim in proza (cum fac majoritatea de altfel) concept de dezvoltare integrata a transporturilor de orice tip (desigur nu spatiale
), concept ce reduce semnificativ costurile de exploatare si pe cele de inlocuire a unitatilor de transport si creeaza facilitati deosebite pentru pasageri. Conceptul include si propuneri pentru modernizarea propulsiei. Aici desigur am in vedere si proiectul Robotica matriceala, un alt concept de mare viitor pentru productia industriala – g’log.
Preocuparea pentru inovare tehnologica o voi inlocui cu cea pentru inovarea sociala, comunitara. Am notat deja cateva concluzii si posibile solutii deosebite, sau elemente pentru solutii, contand pentru dezvoltarea si modernizarea omului, pentru redescoperirea demnitatii si pentru reconstructia conditiei umane – singurele procupari importante, realizabile prin cunoastere – educatie si disciplina, catre care ar trebuii sa ne indreptam cu totii, asa cum am sa arat in articolul “Criza, dezvoltare si progres” pe care il voi publica in perioada urmatoare, sper pana la sfarsitul anului – depinde de cat de mult ma voi decide sa ma intind.
Cat despre treaba cu trimisul mai departe al mesajului respectiv, nu cred in acest gest si am tratat la fel toate mesajele de acest gen. Nu sunt influentat, de foarte mult timp, de ce se vehiculeaza pe orice canal de distributie a informatiilor, stirilor, zvonurilor – de la cele mai largi la cele mai intime. De altfel obiceiul il am din adolescenta. Desigur functie de nivelul de cunoastere din fiecare perioada de viata am aplicat diferit acest obiecei. Nu cred niciodata in nimic 100% – ma refer la ce aflu altfel decat din proprie experienta. Asta este unul din secretele succesului in materie de cunoastere si al echilibrului pe care l-am dovedit de-a lungul timpului. Tot de un astfel de secret tine si bunul obicei de a nu raspunde la provocari ascunse, care nu sunt lansate onest, pe fata. Aproape niciodata nu raspund la exprimarile care nu sunt directe, mai ales cand le simt “fitiliste – mare eroare si oroare de caracter si inteligenta”, rautacioase, agresive, anti-sociale. De asemenea nu reactionez la minciunile care mi se spun, decat rareori, lasand impresia adesea ca le cred (ce alt gest de demnitate – atunci cand este asa ai putea face intr-o astfel de situatie penibila, adesea penala). La extrema cealalta, functie de starea personala pot devenii deosebit de violent verbal (fapt pe care-l regret de altfel de multe ori) atunci cand te astepti mai putin si pentru pricini mai putin importante la prima vedere.
In acelasi timp si tocmai de aceea nu m-am indepartat niciodata de un om, fie el cunoscut sau necunoscut, indiferent de categoria sociala, politica, culturala, etnica sau altele, indiferent de acuzele sau noroiul in care a fost tarat, pana nu am tras concluzii personale si in timp, referitoare la persoanele in cauza. Asa cum am explicat pe acest blog desi oficial ma declar liberal, esenta pozitiei mele civice este de centru-centru. Asta inseamna un echilibru deosebit care iti da putere izvorata din cunoastere si responsabilitate, din simt civic, social si demnitate.
Revenind la obiceiul transmiterii de mesaje, considerate cu miza desi nu este asa de cele mai multe ori, altfel decat deschis, public, este una din practicile neinspirate (atunci cand nu este vorba de ceva mai rau) facand parte din realitati sociale deosebit de grave despre care am sa mai scriu, dezvoltand subiectul in articole viitoare. Desigur ceea ce “ne fura” in astfel de situatii este, printre altele, confuzia ce se face considerandu-se astfel de gesturi drept spirituale sau destepte, tinand de social, de amicitie, de distractie uneori si bineânteles de misterul conspiratiei care poate fi o excelenta distractie la distractie dar nu in situatii grave de viata ca cele pe care le traim de mult timp.
Intorcandu-ma la alegeri este grav sa constat ca lucruri pe care eu le-am inteles prima data cand a pierdut PSD la localele din 2004 – pe spatele sondajelor de opinie eronate (dar nu exclusiv), persoane si personalitati importante, specialisti cu notorietate nu au reusit sa inteleaga nici pana acum. Exista desigur si aici ca in orice alt subiect social, aproape fara exceptie in zilele noastre, la fel de valabila astazi ca si in trecut – nu atat teoria cat practica conspiratiei. Acolo unde aceasta-i explicatia, vorbim despre crime sociale si comunitare.
Constatarea in cauza tine de deviatii la nivel de mase in materie de comportament social – de minciuna, dedublare, fatarnicie, ipocrizie si, deosebit de grav, degradarea modului de gandire si a mecanismului cunoasterii. Astfel oamenii mint extrem de natural pe oricine (familie, prieteni, copii – practica veche si nefasta), deosebit de abil uneori, ajungand sa traiasca in propiul lor for interior intr-o minciuna perpetua care pe moment le ofera un dram de confort. Este un drog mult mai grav decat orice drog material – chimic, deoarece nu este constientizat. De fapt acesta este singurul fapt cu adevarat deosebit de grav, deoarece remediul este relativ simplu, dar numai relativ!
Acest fapt impreuna cu instabilitatea in decizii si dezorientarea, face ca sondajele sa depinda astazi mai putin de stiinta si profesionalism (ca de profesionism nu mai vorbim) si mai mult de fenomene scapate cunoasterii maselor largi de specialisti. Stiinta (ca practica si instrument) care a ramas foarte mult in urma stiintei (ca depozitara a unui bagaj urias de componente de cunoastere nevalorificate) este desigur responsabila la randul ei pentru aceasta stare de fapt. Nu am o imagine la fel de buna asupra celeilalte componente a cunoasterii – cea ezoterica, din cauze deopotriva obiective si subiective (incluzand motive) despre care voi vorbi cand va fi nevoie.
Astfel, nu poti avea sondaje in limite de eroare calculabile cand cei vizati traiesc intr-un mediu nesigur, amenintator, cand nu mai au demnitatea sinceritatii, cand au ajuns drogati de manipulare si intoxicare informativa. Oamenii de azi au invatat sa raspunda, nu doar in sondaje, asa cum stiu ei “ca da bine”. Agresivitatea criminala a marketingului si comunicarii “profesioniste” din zilele noastre, predata in manuale si trambitata iresponsabil la conferinte unde “mari specialisti” vin sa ne invete aberatii sociale pe bani grei platiti de spiritul deschis catre cunoastere, dar inocent si poate si de aceea lipsit de prevedere al nostru, a creat in noi monstri feluriti de care cu greu vor scapa generatiile viitoare!
Cat despre noul guvern, iarasi subiectul ma lasa oarecum rece deoarece nu va fi ceva foarte diferit de anii de dupa ’89 (pastrand desigur proportia conjuncturala) si mult mai putin diferit de ultimele doua in special de ultimul, indiferent de formula. Apoi, tot indiferent de formula si de cine va fi presedinte la anul, nu vom scapa de razboi – suntem in razboi economic si informativ de multi ani si el va continua, riscand, functie de evolutiile externe sa degenereze in conflict armat la nivel international.
Marturisesc ca mi-au trebuit multi ani ca sa inteleg ca dupa revolutie, singurii care puteau guverna tara cat de cat coerent a fost FSN-ul presedintelui Iliescu. Iar prima cauza nu tine atat de mult de competentele acelor guvernari cat de realitatea reprezentata de o majoritate a populatiei indoctrinate pe de o parte, debusolata pe de alta. Alta guvernare nu ar fi fost primita de mase si am fi trait probabil un razboi civil.
Ceea ce este valabil pentru toate guvernarile pana in 2000 este ca “au beneficiat” si de lipsa de experienta, evidenta atunci cand raportam la situatiile nou create, unice in istorie (nu numai la noi in tara). Si am sa explic pe scurt.
Guvernarea CDR din 1996 (corectare de la “2000″ – n.a) pe care foarte multi incepusem sa ne-o dorim tot mai mult, indeosebi ca schimbare, ca alternativa la mandatele de pana atunci si care avea toate sansele aparente se fie un succes, a punctat mult mai putin decat, teoretic, ar fi putut. In ciuda greselii fundamentale a demnitarilor de a trata acea guvernare stabilind ca prioritare nu problemele arzatoare ale tarii ci razbunarea pe trecut si recuperarea rapida si nechibzuita a unor drepturi demult si uneori ireversibil furate (anii petrecuti in temnita pe nedrept nimeni si nimic nu ti-i poate da inapoi sau compensa cu ceva), drepturi care, multe dintre ele, nici astazi nu au fost recuperate nici macar la nivel spiritual – de recunoastere nationala si in ciuda sabotajului sistematic la care au fost supuse, inclusiv din interiorul guvernului, aproape toate guvernarile acelui mandat, poate cu exceptia ultimei, mandatul prezidential de atunci a realizat lucruri deosebite, de care aveam mare nevoie. Perioadei i se imputa si decizii cel putin nepotrivite dar care in logica politicii de la acea vreme nu puteau fi evitate dupa cum se pare – spijinul SUA in agresiunea fata de Iugoslavia (Generalul Antonescu a platit nedrept de scump eroarea de a trece Prutul. Oare ce o sa ne facem acuma!?) si aducerea maghiarilor la guvernare. Ultima decizie, ceruta din exterior, si care sub aspectul principiului participarii la guvernare a minoritatilor este corecta, ar fi trebuit facuta prin constituirea unui for al tuturor minoritatilor care sa-si desemneze reprezentanti la guvernare. Una peste alta, ceea ce a ramas definitoriu pentru acel mandat este aceea ca el a deschis, din punct de vedere politic, portile Europei in fata Romaniei, moment crucial pentru facilitarea integrarii Europene si modernizarii Romaniei, moment care nu avea voie sa intarzie iar faptuitorii merita recunostinta noastra. De asemenea a creat o situatie favorabila din multe puncte de vedere si a demarat procese si proceduri esentiale, situatie pe care mandatul urmator a preluat-o, si aici revin la diferenta dintre guvernari inainte si dupa 2000, si a reusit sa o duca mai departe arogandu-si merite necuvenite asa cum toate guvernarile de pana acum a facut-o in masuri diferite de altfel. Uneori lipsa de demnitate devine sport national!?
Cat despre ultima guvernare se detaseaza de celelalte in cateva privinte esentiale din care mentionez stabilitatea guvernului in raport cu remanierile facute si rezultatele economice obtinute. Este esential sa ne aparam colegii de truda atat timp cat credem in ei. Salut cu apreciere echilibrul civilizat si de calitate al actului de guvernare la nivelul cel mai inalt, venit mai putin din constrangeri politice decat din esenta psiho-intelectuala si spirituala a persoanei. Pentru celelalte, rele sau neinspirate trebuie sa raspundem.
In fine, realitatea (aproape absoluta!) este ca la ce s-a realizat pana acum, bun si rau, am participat cu totii fara exceptie la nivelul noastru din fiecare perioada considerata. Desigur multi s-au detasat de ceilalti prin infractiuni deosebit de grave ce urmeaza sa fie platite la vremea potrivita, acolo unde lucrul acesta nu s-a intamplat inca.
Voi incheia cu o “gluma”, ca sa ne descretim un pic fruntea, lansand “Solutia pentru formula statala si pentru sistemul politic de maine”.
Ceea ce trebuie facut, si am inceput sa scriu despre asta in articolul “despre politica” pe acest blog, voi dezvolta intr-un material viitor. In cateva cuvinte, fara argumente si dezvoltari, solutia propusa vizeaza modernizarea modelului statal si politic dimpreuna cu constitutia si legislatia aferente, ceea ce nu va fi usor (atunci cand va fi sa fie!!!!!?????) din cauze (inclusiv motive) interne si externe.
Iata cateva din reperele noului model:
- 8 regiuni de administrare teritoriala
- model unic de organizare si functionare institutionala
- senat constituit din randul societatii civile – sfatul inteleptilor
- institutie prezidentiala administrata de senatori si prezidata prin rotatie pe o perioada de 6 luni sau cel mult 1 an
- parlament unicameral
- opozitie extraparlamentara constituita din organizatii ale societatii civile si personalitati independente,
- opozitie beneficiind de prerogative in supravegherea si controlul statului
- guvern cu doar cateva ministere – cunoastere si cultura, sanatate, reglementari sociale si civice, profesie, administratie si interne, externe. Condusa de un prim-ministru sau de Consiliul Ministrilor prezidat prin rotatie. Ministerele sunt atribuite din start prin lege functie de competentele partidelor relevate ideologic – de exemplu reglementarile sociale si civice revin de drept socialistilor pe cand profesiile revin liberalilor. Apoi: la administratie si interne > ecologisti + toate celelalte partide; sanatate > ecologisti + conservatori; cunoastere si cultura > toate partidele, externe > toate partidele + ministru de externe desemnat de mandat pe 4 ani (cu reconfirmare anuala sau la 2 ani) de catre Consiliul politic al ministerului.
- armata autonoma fata de administratie
- justitia autonoma fata de administratie
- servicii de informatii la nivelul fiecarei institutii plus comisie mixta de cooperare si armonizare
- banca nationala
- corp de comisii mixte pentru armonizare si cooperare
- corp de consiliere – persoane si organizatii
- finantele descentralizate proprii fiecarei organizatii – regula de aur a finantelor – se constituie taxe strict pentru a acoperii nevoile de functionare a organizatiilor sistemului de stat si politic si pentru cheltuielile preconizate. Astfel intai se va identifica nevoia si numai dupa aceea se va constitui taxa, sursa si modalitatea de constituire. Strict pe perioada de necesitate. Alta reglementare – bugetele locale se constituie si se cheltuie local cu raportare la centru. Se vor elimina toate taxele care nu sunt in mod evident necesare.
- Strategie, program si plan de dezvoltare unic la nivel national, constituit prin negociere si cooperare intre regiuni sub arbitrajul statului. Regula de aur a guvernarii – oamenii vin si pleaca – programele si proiectele merg mai departe. Trebuie sa intelegem ca Statul nu trebuie sa fie arena de afirmare profesionala. Nu trebuie sa poata ajunge demnitar decat profesionistul capabil sa preia un post nu pentru interesul lui fata de acest post ci pentru competentele detinute si probate in activitati special construite in cadrul sistemului.
- Sistemul electoral se va baza pe urmatorul mecanism. Colegiile electorale vor avea sedii alocate de primarii unde vor exista conditii pentru intrunirea membrilor. Pentru intruniri cu foarte multi participanti se vor folosi sali de mari dimensiuni desemnate din timp. In perioada unui mandat, pe toata durata lui se vor propune sau autopropune candidaturi pentru urmatoarele alegeri. Candidatii care accepta propunerea vor organiza (trebuie vazut cu ce resurse!!!???) intalniri cu locuitorii colegiului pe care ii vor invita pe toti prin invitatii trimise nominal la domiciliu. Intrunirile vor permite locuitorilor sa se cunoasca, sa comunice, sa stabileasca afinitati si grupuri de interese legitim constituite si sa-si sustina si sa-si promoveze candidatii. Aici se vor naste programele electorale ale candidatilor. Aici alegatorii vor invata legislatia tarii. Toti locuitorii sunt obligati sa participe la o parte din aceste intruniri, cu program special, altfel pierzand drepturi cetatenesti – inclusiv dreptul de a vota la urmatoarele alegeri.
Pentru exprimare socio-profesionala si culturala de exceptie, pentru afirmarea unicitatii sau a performantelor de exceptie va invit pe Marea Scena Culturala a tarii – puteti sa-i spuneti Cantarea Romaniei sau Daciada (imi permit propunerea deoarece ma aflu in interiorul unei “glume”). Se poate completa cu competitia Geniul din Carpati si Spiritul RomaniaDaca pentru Dreptate si Adevar. De ce nu!?
Elementul central al acestui model il reprezinta omul - individ si societate cu toate formele tandemului: individ si familie, individ si grup comunitar, individ si comunitate comunitara – inclusiv partidele politice. De asemenea modalitatea de guvernare – in cooperare versus de cea in concurenta, stimuland competitia socio-profesionala corecta, va fi un urias pas inainte pentru societate si fiecare membru al ei.
Mai trebuie sa mentionez schimbarea mentalitatii conform careia majoritatea conteaza cu adevarul ca fiecare din membrii societatii este la fel de important in raport cu orice grup al acesteia (in momentul in care spui ca in privinta drepturilor fundamentale 1.000.000 inseamna mai mult ca 1 iti negi propria existenta deoarece acel 1 esti si tu. Sa nu uitam ca socialul, fundament si principiu pentru tandemul indisolubil individ-societate dar si rezultat in dezvoltare al functionarii acestuia este o constructie sociala ce trebuie intretinuta, consolidata si modernizata continuu, in cicluri. Ceea ce se si face dar nu gratie inteligentei si creativitatii noastre in principal ci mecanismelor de aparare construite de creatie in insasi fundamentul si intimitatea tandemului. poate in curand sa facem un salt semnificativ la acest capitol invatand sa traim pe picioarele noastre). Societatea speciei umane este indisolubil legata de fiecare membru al ei si pentru fiecare rau pe care un membru il suporta pe nedrept intreaga societate este vinovata. Practica in acord cu acest adevar reprezinta testul suprem pentru un individ, grup si societatea intreaga de apartenenta la conditia umana inalta si castigarea dreptului de a accede la inalta spiritualitate. De asemenea aceasta practica va trebuii sa scoata din vocabular si din mintile tuturor hidoasa, monstruoasa si cinica expresie “victime colaterale”.
Tocmai de aceea toate acestea probabil nu or sa se faca in urmatoarele sute de ani!!!???
Obiectivul statului, ca sistem complex este:
- apararea suzeranitatii nationale – primul patrimoniu cultural al comunitatilor
- garantarea si apararea libertatii si dreptului – intelectual, spiritual, cultural, istoric, social, profesional, politic, material, de expimare, de deplasare libera, de comunicare, de participare la administrarea societatii
- asigurarea educatiei si a dezvoltarii culturale
- asigurarea sanatatii
- apararea societatii – natiunii privita global si istoric
- supervizarea si arbitrarea administrarilor regionale
- asigurarea coerentei si armonizarii politicilor de functionare si dezvoltare regionala. Principiile administrarii regiunilor sunt aceleasi de mai sus cu ajustarile cerute de relatia regiune-stat.
- si altele
Pana voi merge pe strada si voi striga “mai xxxxEscule”, “mai xxxxEanule” si sa aud imediat “DA, AICI Statul, la dispozitia voastra cu respect” nu voi putea sa fiu un roman liber, voi fi doar un om liber pentru ca asta tine doar de forul meu interior.
Desigur dupa ce vom termina rasatura si comentariile mai mult sau mai putin rautacioase sau binevoitoare, firesti as zice la o astfel de propunere, vom avea timp, in ani, sa meditam la aceasta formula ce vine natural din istorie si din insasi esenta tandemului individ-societate.
In incheiere ii felicit pe toti cei merituosi care au castigat alegerile si le doresc un mandat cu realizari politice legitime importante si consolidarea pozitiei si statului politic in sens social si cultural, dar si personal.
gabiNic
5-8 decembrie 2008
P.S. – Ma pregatesc sa lansez virtual candidatura simbolica pentru alegerile prezidentiale.
No comments yet
Jump to comment form | comment rss [?]